Treceam azi pe Oituz și m-au năpădit amintirile din copilarie…
Bulevardul Oituz – 1975
Magazinul “Casnica” cel cu mături, găleți, oale, farfurii, săpuniere, detergent, damingene, capace de borcan… etc…
Mai în stânga era O.N.T. (Oficiul Național de Turism) și galerie expozițională unde, diverși pictori mai expuneau câte ceva…
Totul era cufundat în beznă… ici-colo câte-un neon chior dădea o geană de lumină, numai cât să nu-ți rupi gâtu’…
A venit lovitura de stat din 1989 (pardon revoluția, în fine…) și-au început inițiativele private…
Să fi fost cred… 1991 sau 1992… într-o toamnă târzie…
E mult de atunci…
Mă plimbam pe stradă. Ador sa merg pe jos…
Foto Onești – Arhivă
La fostul O.N.T. lume multă adunată la geamuri. Alarmant de multă lume…
Geamurile erau tapetate cu ziare, la interior și nimic nu se putea vedea în schimb… trăznea de lumină…
O lumină atât de mare, atât de puternică… nu mai văzusem vreodată într-un magazin…
Partea de sus nu era acoperită cu ziare asa ca puteam vedea tavanul.
Era plin de neoane… Multe-multe neoane…
Oamenii se uitau ca năuci încercând, cu disperare, să găsească o breșă prin ziarele care obturau vizibilitatea…
Cineva găsise o găurică mică-mică într-un ziar și așa se putea vedea ceva înăuntru.
Era ca la Sfintele Moaște, coadă și… nu te lăsau să stai mult… Vedeai ce era de văzut și… următorul la rând…
După vreo jumătate de oră, care mi s-a părut o veșnicie, mi-a venit și mie rândul la găurică…
M-am uitat…
Un nou univers se deschidea în fața mea…
Trăznea de lumină… era prea multă lumină…
Înăuntru, vreo 4-5 tipe se plimbau de colo-colo și discutau…
Aveau într-o mâna câte o cutie de bere, de aia străina, cu scrisuri străine cu un aspect deosebit…
În cealaltă, câte o țigară lungă…
Era și-un tip cu ele…
Discutau, râdeau…
Așa ceva… nu mai văzusem în viața mea…
Cutiile alea de bere cu scrisuri străine…
Am mai apucat să vad, în rafturi, haine colorate, pe umerașe, tot felul de haine frumoase și colorate cu un aspect de care nu mai văzusem…
Timpul mi-a expirat repede, am fost îmbrâncit și-am revenit în întunericul noroios al străzii…
Am traversat și m-am uitat de pe partea cealaltă…
Trăznea de lumină…
Era o oază de lumină în întunericul noroios al străzii…
Pe geam scria frumos GiRoLi (numele venea de la Gina, Rodica, Liliana) – patroanele… probabil tipele alea care aveau cutiile cu bere și scrisuri străine de care nu mai văzusem în viața mea…
La geam, o mulțime de oameni așteptau ordonați să le vină rândul la găurică, să vadă și ei ce-am văzut eu…
Mă simțeam, superior acestora că eu deja văzusem, știam ce ei nu știau…
M-am întors acasă și-am povestit ce-am văzut…
A trecut un sfert de secol de atunci și, uneori, în Mall la Bacău sau Iași sau București… în abundența de lumină, ce mi se părea cândva anormală, în abundența de mărfuri și produse și… de toate… mă opresc preț de vreun minut și rămân cu privirea pironita în gol…
Îmi amintesc de întunericul și calicia de acu’ 30 de ani… și nu-mi vine să cred…
Am trăit eu aceste transformări ?
Dacă m-aș putea întoarce în trecut să fotografiez și să filmez ce a fost să le arat și celor ce nu știu toate acestea…